Istoricul Parohiei Mărgineni 2

Istorie Ianuarie 14, 2013

Parohia ,,Bunavestire”Mărgineni  II a fost înfiinţată în anul 2009. În momentul înfiinţării parohia nu avea locaş de cult şi nu deţinea nici terenuri şi nici altfel de bunuri mobile sau imobile.

La data de 1 octombrie 2009 s-a sfinţit locul pentru ridicarea unui paraclis pe un teren de 1300 mp donat de către familia Palade Vasile şi Maria.

Prima slujbă în acest locaş de cult s-a săvârşit în data de 8 noiembrie 2009.

În perioada următoare parohia a mai primit cu titlu de donaţie două terenuri,unul de 1400 mp, donat de d-nul ing. Ion Gîdioi şi celălat cu o suprafaţă de 1400 mp donat de familia Dinu Petrache şi Maria

Pe acest de al doilea teren se va pune de Naşterea Maicii Domnului , în anul 2010, piatra de temelie a noii biserici. Parohia a fost binecuvântată cu acest prilej de venirea P.S.Episcop Vicar al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Calinic Botoşăneanul, care a sfinţit paraclisul şi casa parohială şi locul pe care se va construi biserica.

În urma unui incendiu devastator, în aprilie 2012 casa parohială a fost distrusă în proporţie de 100% , iar paraclisul în proporţie de 70%.

Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi cu sprijinul Înaltpreasfinţitului Mitropolit Teofan, al d-nului director Cucoară Petru , al d-nului Preşedinte al Consiliului Judeţean, al autorităţilor locale şi nu în ultimul rând al enoriaşilor parohiei, casa parohială a fost reconstruită într-o altă locaţie şi paraclisul a fost restaurat.

Pe data de 21 octombrie 2012, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Î.P.S. Teofan a sfinţit atât paraclisul cât şi casa parohială.

Obiectivul principal propus pentru următoarea perioadă este construirea noii biserici,lucrările efectuate şi finalizate cu sprijinul d-nului dir.Cucoară Petru fiind fundaţia şi elevaţia .